Robinson Zapata l-a urmat pe Gică Hagi la Galatasaray și spune că e pregătit să dea totul pentru ca „Regele” să reușească la Istanbul. Ieri, la o zi după 1-0 cu Bucaspor, portarul columbian de 31 de ani a aceeptat o discuție cu ProSport. La fel de modest ca și la Steaua, Zapata ne întâmpină din taxi: „Hai, frate, unde mergem?”. Am ales o plimbare prin centrul orașului, urmată de o vizită la moscheea „Aia Sofia”, cel mai important loc de pelerinaj din Istanbul.
Rufy, ai început să cunoști orașul? Eu nu prea ies. Nu prea știu unde să merg. Nu știu ca în București, să ajung în Piața Muncii, Piața Victoriei. Aici distanțele sunt mari.
Cum e presa de aici față de presa din România? Se vorbește mult. După penultimul meci am fost criticat, când am pierdut cu 1-0. Am primit mingea printre picioare…
Cum stai cu psihicul după ce te atacă presa? Nu trebuie să cedez, ci să fiu tare. Păi, ce? Când batem facem petrecere și când pierdem plângem. Trebuie să ai echilibru mereu.
Cum e relația cu patronul Polat? Ai vorbit cu el? A fost la stadion la noi, mi se pare că la al doilea meci. A discutat cu fiecare jucător, ne-a urat baftă, ne-a strâns mâinile, a fost ok.
„Gigi Becali e unic”
Cum e Polat în comparație cu Gigi Becali? (râde în hohote) Nu pot să fac o comparație. Gigi are stilul lui unic. Intră în vestiare, salută pe toată lumea, mai face o caterincă aici, acolo, lumea râde. Zice ce trebuie să facem, e om credincios. Polat e mai temperat. Locul pe care suntem nu este prea confortabil. E o presiune prea mare, ar trebui să i se acorde o încredere mai mare lui Hagi.
Când l-ai văzut prima oară pe Hagi? Aaaaa, când a dat gol Columbiei, în Statele Unite. Aveam 15 ani, cam așa. El m-a luat cu el la Steaua și acum, aici, la Galata. Pentru noi, în Columbia, Hagi e printre cei mai mari jucători din lume, lângă Valderrama, Maradona, Pele.
Care sunt cauzele pentru care Galata nu joacă așa grozav în acest moment? Avem prea mulți jucători de națională, iar acest lucru este un dezavantaj. La fiecare 15 zile, majoritatea este plecată și nu avem timp să muncim împreună. Cu toate acestea, cred că până la urmă Hagi va reuși.
„E de vis să joci în Ligă!”
Care e cea mai frumoasă amintire a ta de la Steaua? Primul meci din Liga Campionilor, când am intrat pe teren și am auzit imnul. A fost cel mai tare moment, am visat la acea clipă. Mi s-a făcut pielea ca de găină. Noi în Columbia am jucat în Copa Libertadores, dar Liga Campionilor e altceva.
Și cea mai neplăcută? Perioada cu Pițurcă, când nu am jucat deloc.
Nu te-ai întrebat de ce nu ai jucat? Bună întrebare, dar trebuie să i-o punem lui Pițurcă. Mi-a fost greu să cred că nu pot să fiu nici măcar portarul de rezervă, măcar să mă bat pentru un loc. S-a spus la un moment dat că nu joc pentru că am probleme cu inima, dar au fost simple invenții.
Cum a fost transferul la Galatasaray? Am reziliat contractul cu Steaua de bunăvoie, iar apoi am așteptat ofertele. M-au căutat din Polonia, de la Wilsa Cracovia, din Columbia, de la Deportivo Cali, dar am ales Galata până la urmă. M-a sunat Hagi și mi-a spus să vin la Istanbul. Am acceptat pe loc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a ieșit așa…
„L-am văzut pe Dayro cum joacă acum, în Columbia. Păcat că nu a reușit să se integreze la Steaua. Gigi ar fi fost bucuros”, Robinson Zapata, portar Galatasaray.
Iliev l-a propus pe Gargorov la Steaua
Steaua l-a luat liber pe Iliev, dar îl poate lua și pe bulgarul Gargorov (foto) de la Craiova. Nou-venit în Ghencea, Iliev i l-a propus deja lui Gigi Becali pe fostul său coleg: „Ne mai trebuie un atacant. Ne-ar mai trebui și un mijlocaș. O să-l sun pe Marius Lăcătuș să-l întreb de Gargorov”, a spus patronul Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER